Centru de informare, testare, dezvoltare personala, consiliere si psihoterapie

Servicii

Terapie de familie

Terapia de familie presupune abordarea unei game foarte largi de dificultăţi apărute în viaţa de familie. Iată cele mai importante direcţii de terapie:

• Terapia cuplului (dificultăţi de comunicare, abuz, violenţă, disfuncţii sexuale)
• Abordarea copilului în terapia de familie (dificultăţi de comunicare, de adaptare, de socializare, de conduită, dificultăţi şcolare, tulburări emoţionale, refuzul de a urma cerinţele părinţilor, enurezis, encopresis sau alte boli fără cauze medicale, anxietate, fobii (frici), depresie, traversarea unei perioade de doliu sau divorţ, copii hiperactivi)
• Abordarea adolescentului în terapia de familie (refuzul de a urma cerinţele părinţilor, conduită antisocială, tulburări de alimentaţie, consum de alcool sau de droguri, dependenţa de calculator, de jocuri, tulburări de dispoziţie, tulburări psihosomatice, traversarea unei perioade de doliu sau divorţ, debutul unor episoade psihotice)
• Bolile psihosomatice în dinamica sistemului familial (oboseală cronică, migrene, alergii, palpitaţii, hipertensiune, bulimie, anorexie, ulcer, senzaţie de greaţă, de vomă, constipaţie, diaree, astm, rinită, stomatită, frigiditate, impotenţă)
• Probleme legate de gen şi tulburări sexuale
• Alcoolism şi alte dependenţe de droguri
• Violenţa în familie
• Doliul, pierderea, abandonul
• Divorţul

Consiliere de grup pentru copii

Prin natura sa, omul este o fiinţă socială. În special în perioada copilăriei, relaţionarea cu semenii şi apartenenţa la un grup reprezintă trebuinţele fundamentale ale omului. Diferitele grupuri din care fac parte copiii (grupul de joacă, clasa, grupul de discuţii, grupul de terapie) reprezintă cadrul social în care ei se formează şi unde îşi afirmă personalitatea. În grup se învaţă relaţionarea cu alţii, cooperarea, colaborarea.

Consilierea de grup constă într-un ansamblu de acţiuni, tehnici şi metode psihologice ce vizează schimbarea comportamentală adaptativă. Grupul de terapie oferă o atmosferă securizată şi un climat social bazat pe egalitatea membrilor şi pe suportul afectiv reciproc. În cadrul grupului copiii vor putea discuta despre dificultăţile cu care se confruntă, fără a fi judecaţi sau criticaţi, vor avea posibilitatea de a învăţa unii de la alţii şi de a găsi soluţii împreună.

Psihologul este cel care facilitează interacţiunile membrilor şi asigură crearea unui climat securizant, unde fiecare copil să se simtă liber să discute despre ceea ce-l frământă. Psihologul îi însoţeşte pe copii în exprimarea emoţiilor şi înfruntarea situaţiilor dificile. Acest curs este adresat copiilor care întâmpină dificultăţi de adaptare şcolară, de concentrare a atenţiei, de relaţionare cu cei din jur, de gestionare adecvată a emoţiilor sau copiilor hiperactivi.

Beneficiile participanţilor
• Cunoaşterea propriei persoane
• Dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii
• Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală pozitivă
• Dezvoltarea capacităţii de negociere şi rezolvare a disputelor şi conflictelor
• Antrenamentul comunicării asertive
• Dobândirea unei bune capacităţi de adaptare la situaţii noi
• Învăţarea lucrului în echipă şi a colaborării
• Punerea în valoare a aptitudinilor şi a creativităţii

Cui se adresează cursul?
Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Grupele de copii vor fi constituite pe criteriul omogenităţii vârstei. Cursul va începe în momentul în care se vor ocupa cele 8-10 locuri disponibile.

Durată şi costuri
Cursul cuprinde 10 – 12 şedinţe săptămânale a câte 2 ore fiecare, în funcţie de evoluţia grupului. Costul unei şedinţe este de 50 RON, iar plata se face pentru fiecare şedinţă în parte.

Locul desfăşurării
Cursul are loc în oraşul Braşov. Locaţia exactă va fi anunţată din timp participanţilor.

Controlul emoțiilor negative
Grup de consiliere și dezvoltare personală pentru copii

Cu toţii trăim emoţii pozitive (bucurie, admiraţie, surpriză) dar şi negative (furie, frică, tristeţe, ruşine, dezgust). Emoţiile pot avea rol adaptativ sau pot fi nesănătoase, nefolositoare, chiar dăunătoare. Emoţiile pe care le trăim depind în mare măsură de modul în care evenimentele externe interacţionează cu aşteptările noastre. Modul în care un copil îşi canalizează energia emoţională poate fi constructiv sau distructiv. Copiii nu au capacitatea de a-şi înţelege şi de a-şi adapta emoţiile diferitelor situaţii cu care se confruntă, dacă nu sunt învăţaţi să facă acest lucru. Ei exprimă ceea ce simt.

La originea emoţiilor negative trăite de copii se află: presiunea de la şcoală (neînţelegerea materiilor predate, cerinţele prea ridicate), deficienţele de vedere sau de auz, gelozia fraternă, situaţia economică a părintilor, situaţiile conflictuale din familie, divorţurile sau decesul unui membru al familiei.

Acest curs constă în exerciţii practice pentru identificarea emoţiilor negative nesănătoase, a modului în care ele se manifestă şi a impactului pe care îl au asupra celor din jur (familie, colegi, prieteni). Cursul oferă fiecărui copil un cadru securizat în care îşi poate exprima liber emoţiile, dar şi posibilitatea de a învăţa noi modalităţi de exprimare constructivă a emoţiilor. În acest demers dificil, copiii sunt îndrumaţi pas cu pas de specialişti.

Beneficiile participanţilor
• Cunoaşterea propriilor emoţii
• Reducerea tensiunii emoţionale prin eliberarea bagajului emoţional
• Posibilitatea de autocontrol şi gestionare eficientă a emoţiilor
• Negocierea şi rezolvarea disputelor şi conflictelor
• Canalizarea emoţiilor spre scopul urmărit
• Dezvoltarea capacităţii de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi
• Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală pozitivă
• Învăţarea lucrului în echipă şi a colaborării
• Dezvoltarea unei imagini de sine pozitivă şi a încrederii în forţele proprii
• Punerea în valoare a aptitudinilor şi a creativităţii

Cui se adresează cursul?
Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Grupele de copii vor fi constituite pe criteriul omogenităţii vârstei. Cursul va începe în momentul în care se vor ocupa cele 8-10 locuri disponibile.

Durată şi costuri
Cursul cuprinde 10 – 12 şedinţe săptămânale a câte 2 ore fiecare, în funcţie de evoluţia grupului. Costul unei şedinţe este de 50 RON, iar plata se face pentru fiecare şedinţă în parte.

Locul desfăşurării
Cursul are loc în oraşul Braşov. Locaţia exactă va fi anunţată din timp participanţilor.

Grup autocunoaștere pentru adolescenţi

Adolescenţa este uneori privită de părinţi şi profesori ca o perioadă de criză generală, de rebeliune, caracterizată prin încălcarea sistematică a regulilor, prin neînţelegeri şi conflicte în familie. Din această cauză trebuie înţeles faptul că adolescenţa este o perioadă de tranziţie. Aceata este dificilă atât pentru adolescent cât şi pentru familie şi profesori. Adolescenţa este perioada de căutare şi formare a sinelui, a identităţii. Dacă nu ştie să se înţeleagă şi să se accepte, la adolescent poate apărea un conflict interior sau revolta impotriva modelelor. Ca răspuns la incapacitatea de adaptare, adolescentul îşi poate pierde sensul valorilor şi echilibrul emoţional, ceea ce duce la o stare de insecuritate.

Autocunoaşterea este una dintre nevoile de bază ale adolescenţilor. Acest program îşi propune să faciliteze pentru adolescenţi formarea identităţii, independenţei, adaptarea la propria maturitate sexuală. Consilierea de grup îi va ajuta să-şi coştientizeze unicitatea, să şi-o accepte şi să şi-o asume. În cadrul grupului, adolescenţii vor putea să-şi identifice propriile gânduri, emoţii, dorinţe, valori, aptitudini, calităţi şi slăbiciuni. Climatul de securitate şi suport va ajuta la îmbunătăţirea diverselor aspecte personale ce ţin de aptitudini, competenţe, gânduri, emoţii, etc.

Beneficiile participanţilor
• Ajutor în descoperirea propriei persoane, a noii identităţi
• Dobândirea de informaţii folositoare
• Dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii
• Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală pozitivă
• Dezvoltarea capacităţii de negociere şi rezolvare a disputelor şi conflictelor
• Dezvoltarea capacităţii de a lua decizii
• Antrenamentul comunicării asertive
• Dobândirea unei bune capacităţi de adaptare la situaţii noi
• Punerea în valoare a aptitudinilor şi a creativităţii

Cui se adresează cursul?
Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 19-20 de ani. Cursul va începe în momentul în care se vor ocupa cele 8-10 locuri disponibile.

Durată şi costuri
Cursul cuprinde 10 – 12 şedinţe săptămânale a câte 2 ore fiecare, în funcţie de evoluţia grupului. Costul unei şedinţe este de 50 RON, iar plata se face pentru fiecare şedinţă în parte.

Locul desfăşurării
Cursul are loc în oraşul Braşov. Locaţia exactă va fi anunţată din timp participanţilor.

Pentru detalii şi înscriere puteţi folosi formularul de contact sau numele de telefon:
Carmen Postolachi – 0740 961986
Ana Vintilă – 0730 494014