Carmen Postolachi – psiholog
Considerată “tratament fără medicamente”, psihoterapia înseamnă tratarea, îngrijirea sufletului (etimologic psihoterapia – “PSYCHE THERAPEIA” ). Psihoterapia are o istorie îndelungată: de la magia din toate epocile, de la doctrinele yoga indiene până la teoriile occidentale actuale. Dominată iniţial de teoriile metafizice şi de credinţe mistice, psihoterapia a evoluat spre o disciplină ştiinţifică. Se cunosc astăzi câteva sute de forme de psihoterapie (200 până la 400).
Totuşi există câteva direcţii majore în psihoterapie:
• terapiile dinamice sau analitice (psihanaliza – Freud, psihologia individuală – Adler, psihologia analitică – Jung)
• terapiile comportamentale şi cognitive (psihoterapia prin inhibiţie reciprocă – Wolpe, terapia bazată pe teoriile învăţării – Dollard, terapia modelată – Bandura)
• terapiile experientiale sau umaniste (psihoterapia centrată pe client – Rogers, gestalt-terapia – Perls, antrenamentul autogen – Schultz)
• terapiile sistemice de familie (terapia sistemică – Bowen, terapia de familie strategică – Haley, terapia structuralistă – Minuchin, terapia narativă – White)
La ora actuală se tinde spre integrarea diferitelor paradigme psihoterapeutice.
Obiectivul major al oricărei psihoterapii constă în optimizarea personalităţii clientului pentru o mai bună adaptare la propriile-i mijloace, valenţe sau particularităţi (mediul intern), dar şi la solicitările din mediul extern. “Psihoterapia – afirmă Patrick Traube – nu este nici miraculoasă şi nici inutilă”.
Cercetările arată că reuşita unui demers psihoterapeutic depinde în proporţie de 30% de relaţia (alianţa) terapeutică şi în proporţie de 15 % de tehnicile de intervenţie psihoterapeutică folosite. Factorii personali ai clientului acoperă 40% iar speranţa lui că tratamentul urmat va duce la ameliorarea simptomelor contribuie cu încă 15 %.