Carmen Postolachi – psiholog
Terapia de familie şi cuplu este mai mult decât o altă variantă de psihoterapie – una în cadrul căreia întreaga familie este pusă sub tratament – deoarece implică o concepţie complet nouă privind comportamentul uman, şi anume ca fiind organizat fundamental pe contextul interpersonal. Înainte individul era privit ca fiind locul problemelor psihologice şi ţinta evidentă pentru tratament. Terapia de familie a schimbat toată această abordare, punând sub tratament relaţiile defectuoase.
Terapia de familie s-a născut la sfârşitul anilor 1950, în SUA şi are la bază teoria generală a sistemelor. S-a trecut astfel de la gândirea liniară (cauză – efect), la cea circulară. Oamenii sunt tentaţi să găsească vinovaţi pentru orice problemă care îi afectează şi acest lucru îi face să nu mai vadă propria lor contribuţie la situaţia respectivă.
La începuturile terapiei de familie, psihiatrii, au observat că, adesea, atunci când un pacient se făcea bine, altcineva din familia lor se îmbolnăvea, ca şi cum, familia avea nevoie de un membru simptomatic. Sau mai existau cazuri în care pacienţii se însănătoşeau în clinică, dar boala revenea de îndată ce aceştia se întorceau în familiile lor.
Terapeuţii de familie văd familia ca fiind mai mult decât o colecţie de indivizi separaţi, ea este un sistem, un tot organic ale cărui părţi funcţionează într-un fel care trece dincolo de caracteristicile individuale.
Terapeuţii de familie utilizează metode sistemice de abordare a cazului, se gândesc la oameni în termenii relaţiei lor cu ceilalţi, deoarece oamenii influenţează (pozitiv sau negativ) şi sunt influenţaţi de cei din jur într-un sistem relaţional. Fiecare dintre noi aparţine la un moment dat unui sistem de relaţii: familie, prieteni, profesie, educatie, religie, cultura etc.
Terapia familiei lucrează cu toate dificultăţile care afectează un om la un moment dat, precum si cu sistemele din care aceasta face parte (individual, în cuplu sau familie), şi face posibilă rezolvarea deoarece un simptom este tratat împreună cu contextul în care se produce.