Consilierea este o intervenţie psihologică ce foloseşte relaţia interpersonală profesională pentru a facilita autocunoaşterea şi dezvoltarea optimă a resurselor personale. Consilierea are ca scop prevenirea, remiterea sau asistarea rezolutivă a unor probleme personale (emoţionale, comportamentale) care au impact dezorganizator asupra individului, familiei, profesiei sau societăţii.
Caracteristicile consilierii sunt faptul că se axează pe prezent şi viitor; foloseşte un model educaţional şi unul al dezvoltării. Consilierea se adresează persoanelor sănatoase psihic care se confruntă cu diferite dificutăţi. În funcţie de cerinţe, consilierea poate viza rezolvarea de probleme, luarea deciziilor, controlul stărilor de criză, lucrul asupra stărilor afective sau a conflictelor interne, îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi, dezvoltarea unor deprinderi, etc.
Relaţia terapeutică joacă un rol foarte important prin acordarea suportului, empatiei, respectului, acceptării necondiţionate. Consilierea îşi propune să ajute clienţii să-şi conştientizeze problemele, să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi şi lumea în care trăiesc (insight), să-şi exprime emoţiile, sentimentele şi să se elibereze de tensiunea psihică provocată de acestea (cathasis). Consilierul apreciază, întăreşte atitudinile şi comportamentele dezirabile ale clienţilor. Oamenii au uneori aşteptări nerealiste de la ei înşişi şi de la alţii, de aceea o bună informare primită de la consilier poate avea efect terapeutic. Consilierii induc clienţilor speranţă şi optimism, ceea ce reduce semtimentul de neputinţă, neajutorare. Printre tehnicile folosite în consiliere se numără: observarea, ascultarea activă, parafrazarea, sumarizarea, reflectarea emoţiilor (oglindirea), oferirea de feedback, etc.
Consilierul nu oferă sfaturi clienților, ci îi ajută să-și găsească singuri soluția la probemă, sau o creează împreună cu clientul. Sfaturile pot fi bune pentru cei ce le emit dar pot fi total nepotrivite pentru cei ce le primesc.